decembrie 09, 2012

Bilant: saptamana 3

Am avut o saptamana plina, care s-a scurs foarte repede...am rezolvat multe, si sufleteste si trupeste si sunt bucuroasa ca timpul a trecut cu folos. 
In primul rand, am facut RMN-ul si am aflat cauza betesugului si anume: leziuni LIA (ligamentul incrucisat anterior), LCM (ligamentul colateral medial), 2 tendoane partial dezinserate si leziuni ale celor 2 meniscuri: intern si extern! Credeati ca am reusit sa stric tot? Va inselati! Au scapat, totusi, tefere: LIP (adica ligamentul incrucisat posterior), cartilajul si oasele...Nici nu stiti ce pretiosi sunt genunchii si cate 'comori' ascund...aveti mare grija de ei, sa nu va dea de lucru mai tarziu! 
Cu aceasta ocazie am renuntat la carje si am reinceput mobilizarea piciorului. Dupa cateva zile de exercitii de recuperare super-soft am facut deja febra musculara la gamba!
Apoi ne-am primenit sufleteste in asteptarea celebrarii miracolului Nasterii Domnului, lucru pe care mi-l doream cu ardoare.
Am incheiat saptamana cu un parastas de 7 ani in familie, pe care l-am coordonat personal. 
Iar azi...alegem!

Oare puteam face mai mult?  

decembrie 02, 2012

Bilant: saptamana 2

Ehe, iata, am mai 'ispasit' o saptamana din 'detentia' la domiciliu, si lucrurile par sa se indrepte cat de cat, in sensul ca am prins putin curaj si am inceput sa ma sprijin pe piciorusul beteag, iar lui nu pare sa-i displaca. Bine, cand oboseste ma cam injunghie, semn ca am exagerat. Nu am renuntat la carje, si am deprins un nou stil de deplasare: 'crawl'! Nu va inchipuiti acum ca fiind in zodia Pestilor locuiesc intr-un acvariu si inot  propriu-zis, dar imaginati-va o 'sirena' proptita in carje care se da pe parchet si pe gresie ca pe gheata...(asta o fi vreun talent de familie, dat fiind ca am un nepot campion la patinaj viteza!).

Asadar, am avut o saptamana cu peripetii: mai intai m-am prezentat la un cabinet particular ca sa fac rost de o trimitere de la un medic specialist pentru un RMN mult asteptat care sa ma lamureasca in ce consta mai exact betesugul. Ei, specialistul asta,

noiembrie 27, 2012

Un albastru irezistibil

Pentru ca se tot vorbeste de incalzirea globala si de topirea, intr-un ritm alarmant, a ghetarilor, as vrea sa impartasesc cu voi experienta unica a vizitarii unui ghetar: ghetarul Rhonului, aflat intre trecatorile Grimsel si Furka (Elvetia). Pe drumul nostru de intoarcere din concediu am ales o ruta plina de trecatori, drumul serpuind la inaltimi ametitoare si spectaculoase prin tot felul de trecatori aflate la peste 2000 m. La un moment dat ne era teama ca ramanem fara benzina, atat de mult am urcat si am coborat... Intalnirea cu ghetarului Rhonului a fost pur intamplatoare si era cat pe ce sa-l ratam, pentru ca nu era printre must-see-urile noastre! In scurtul nostru seajur in Elvetia facusem o excursie special pentru a vedea ghetarul Oberer , insa acesta se topise atat de mult, incat nu am mai ajuns la el, ci numai pana la cabana de pe terasa careia, in urma cu 20 de ani, il puteai atinge...asadar ramasesem cu regretul ca nu am vazut si noi pe viu un ghetar autentic, cand...l-am intalnit pe el!

noiembrie 26, 2012

Exercitiul singuratatii

Ma gandeam, zilele astea, stand cu un ochi in televizor, cu unul in calculator si cu urechea in telefon, ca n-ar fi rau sa fac un exercitiu de singuratate. Adica sa stau doar eu cu mine, macar o zi! Sa meditez la viata mea de pana acum, la implinirile si neimplinirile mele, la tradarile si revelatiile de care am avut parte, la momentele cumplite si la cele sublime, la prieteni si neprieteni... 

Cred ca de asta ne e cel mai frica: de singuratate. Ne ocupam timpul cu tot felul de treburi ca sa fugim de noi insine, de regretele si remuscarile care ne incearca, de demonii interiori, de gandurile si trairile noastre launtrice.
Bombardati cu atatea informatii si avand la dispozitie atata tehnica, cine mai are ragazul si  dorinta de a reflecta?

noiembrie 25, 2012

Bilant: saptamana 1

Poate va intrebati cum o mai duc (daca e sa ma iau dupa 'avalansa' de comentarii!) la o saptamana de cand am calcat stramb (sic!) facand un spagat in plug, pentru care m-ar fi invidiat orice contorsionist.

Ei bine, nu se moare dintr-un ligament rupt (sper sa fie doar atat!); in plus, constat ca am devenit o mica profitoare...

1. Atatea vizite din partea rudelor nu am mai primit de cand m-am nascut, cred...

2. Am frigiderul plin,

noiembrie 21, 2012

Aproape de neant

Ramasesem la Joe Simpson...

Incep printr-o intrebare: ce sanse are un om singur, fara provizii, cu un picior rupt, prabusit in fundul unei crevase, sa supravietuiasca?

Imaginati-va urmatoarea scena: 2 tineri alpinisti entuziasti (21, respectiv 25 de ani) pleaca sa cucereasca un varf inabordabil din Anzii Peruvieni, Siula Grande (6344 m). Isi stabilesc tabara de baza pe la 4000 m, in buza unui ghetar presarat cu crevase. Ascensiunea, desi nu lipsita de dificultati, este un succes, iar cei 2 incep coborarea. Pana aici, toate bune si frurumoase...

Pe drumul de intoarcere, insa, Joe Simpson isi rupe un picior! Constient de gravitatea situatiei, presupune ca va fi abandonat de companionul sau, Simon Yates, mai ales ca proviziile si apa erau pe sfarsite. Simon se inhama, insa, la o dificila misiune de salvare, sperand in sansa lor. Concret, cum se desfasura coborarea:

noiembrie 20, 2012

Elvetia - dincolo de lacuri, munti si milci

Grindelwald
Intre amintirile de exceptie din ultimul concediu se numara sejurul nostru in Alpii Bernezi, mai precis in localitatea Grindelwald, a must-see daca planuiti sa faceti o excursie cu trenul special cu cremaliera pana la gara aflata la cea mai mare altitudine din Europa: Jungfraujoch (3454).

Grindelwald este un satuc cochet de munte, aflat la o altitudine de vreo 1000 m, de unde se pot face cateva trasee interesante. Marele sau atu este ca se afla pitulat la poalele unui urias cu nume de poveste, varful Eiger (3970 m) care, impreuna cu Monch (4107) si Jungfrau (4158), formeaza un trio spectaculos. De la balconul pensiunii noastre, Am Eigen, puteam admira Eigerul in toata splendoarea sa, retraind intamplarile care l-au facut celebru, nu neaparat in sensul bun...Apropos de pensiune, rareori am avut ocazia sa ne cazam intr-un loc atat de frumos amenajat, cu atat bun gust si in care sa ne simtim atat de confortabil. In plus, am baut lapte de la vacutele care pasteau prin sat si am mancat cascaval facut de gazda noastra!  

Jungfraujoch - top of Europe
Nu voi insista asupra pretului piperat al biletului de tren

noiembrie 19, 2012

Din post in post

In lumea asta nebuna, cu un ritm infernal, nu mai avem timp de nimic...alergam dupa metrou,  la serviciu, la piata, la teatru (asta deja e lux!), la doctor, la rude, la prieteni. Mancam, dormim,  iubim, traim pe fuga pentru ca suntem in permanenta in CRIZA DE TIMP! 

Si dintr-o data: zbang! Un accident stupid, o alunecare (culmea, tot din fuga!) la 100 m de iesirea din poteca si ma trezesc brusc ca totul a incetinit. Acum am tot timpul din lume! Proptita in cele 2 carje

aprilie 19, 2012

Hristos a inviat!

Aflati inca sub efectul minunii invierii lui Hristos, pe care nu stiu cati dintre noi o mai percepem astfel, revenim incet-incet la activitatile noastre cotidiene si doar un rest de cozonac si cateva oua colorate, scapate ca prin farmec nevatamate, ne duc cu gandul la sarbatoarea proaspat incheiata...

Intre o sarbatoare si alta, vietile noastre au devenit niste alergari pe banda, intr-un ritm cand mai alert, cand mai lent, niste caderi si niste ridicari, niste strangeri de mana si imbratisari din mers, nu, nu ne putem opri, banda merge...pana intr-o zi cand in sfarsit avem ragazul sa ne tragem sufletul si sa ne intrebam: dupa ce am alergat toata viata? cu ce ne-am ales?

Suntem in Saptamana Luminata. Cine se mai gandeste la semnificatia ei? Gata, Pastele a trecut, ne pregatim pentru 1 Mai si apoi, desigur, pentru Rusalii. Adica ne facem planuri pentru urmatoarele week-enduri prelungite. 


Meditez de ceva vreme la o zicala inteleapta, care nici nu stiu cui apartine: 'Viata e ceea ce ni se intampla in timp ce noi ne facem planuri de viitor'...

martie 11, 2012

Orasul bufnitei - Dora Petrila

Este cadoul de ziua mea de la Ursi, o carte pe care am citit-o pe nerasuflate, cum nu mi s-a mai intamplat din adolescenta, de la "Ciresarii"...
Am ascultat-o pe autoare povestindu-si viata intr-un interviu televizat. Atunci nu stiam nimic despre ea. Am aflat ca este un reputat medic anestezist si a publicat deja o gramada de carti pe teme medicale si nu numai. Povestea frumos si parea ca isi traise viata la intensitate maxima, asa cum putini dintre noi reusim...
Mi-am dorit sa citesc cartea proaspat lansata si...surpriza a fost maxima cand am primit-o, impreuna cu o dedicatie emotionanta, chiar de ziua mea.
O recomand tuturor: nu e o simpla incursiune in viata unei profesioniste desavarsite, dedicate meseriei si pacientilor, ci contine adevarate pagini de istorie contemporana, relatata atat de natural si convingator, incat si daca nu ai trait timpurile acelea, ti le imaginezi cu usurinta.
Ma intrebam care va fi finalul, caci ritmul a fost alert, cu un suspans sustinut, ca de carte politista, si oprirea nu putea fi decat brusca. Din contra, finalul e perfect, o delicata declaratie de dragoste pentru toti prietenii autoarei, mari si mici, care au pus umarul, de-a lungul timpului, la devenirea ei...
Felicitari, Dora, Doralina, doamna de poveste a medicinei romanesti!

martie 09, 2012

"S-au cunoscut deja! Vom avea un nepotel..."

Pentru armonie in familie! E reclama la Giusto, care ma distreaza de fiecare data asa cum Armaghedon ma face sa plang de fiecare data cand moare Bruce Willis... Ieri, de ziua femeii, o prietena m-a invitat in oras si m-a anuntat ca a depus actele pentru divort. Vestea m-a surprins, dar nu m-a socat, pentru ca stiam de tensiunile din cuplu, la unele asistasem personal, fara voia noastra, dar asta nu m-a oprit sa nu ma intreb: de ce sunt tot mai multe divorturi? Intre oameni care s-au casatorit din dragoste, au facut copii si apoi au ajuns in impas. Sigur, subiectul s-a tot dezbatut, nu m-apuc eu acum sa inventez apa calda...insa ma intreb ce i-a apucat pe toti prietenii mei, inclusiv pe noi? Am ajuns un popor de nevrotici, de psihotici, de anxiosi? Ne innebuneste serviciul, ok, transportul, ok, locuinta prea mica, ok - toate astea se pot schimba, dar ne innebunim si unii pe altii mai nou si atunci facem schimb? Oare nu divortam prea usor? Oare nu ne casatorim prea repede? Ne cunoastem vreodata cu adevarat? Ne schimbam preferintele in timp? "Ne ingaduim" prea putin unii pe altii? Am incercat sa-i spun prietenei mele ca poate copilul i-a luat pe nepregatite, adica poate mai aveau nevoie de timp sa re rodeze ei insisi. Nu mi-a dat dreptate: erau deja impreuna de 2 ani, cat sa mai astepte? Parerea mea personala e ca oamenii n-ar trebui sa se casatoreasca inainte de 30 de ani, pentru ca personalitatea e inca in formare. Eu, de pilda, am simtit ca m-am schimbat radical dupa 30 de ani, am devenit cu totul alta persoana. Bine, si cum ramane cu copiii? Eu nu sunt cea mai avizata sa dau sfaturi, dar daca un cuplu nu e sudat cand apare copilul, casnicia fie se va duce de rapa, fie unul din ei (de obicei femeia) va duce tot greul si va rabda pana la adanci batraneti sau pana cresc copiii mari...N.B.Sudat nu inseamna sa fie impreuna de mult timp, ci sa impartaseasca valori si pasiuni comune, nu doar o atractie fatala.
 Imi vine in minte o imagine cu doi batranei plimbandu-se mana in mana pe aleile Cismigiului. E o amintire sau e doar in imaginatia mea?

Mucenici cu gust de Vodafone

Nici bine nu ingurgitasem primii mucenici (pomenindu-l pe Petrica, buticarul de jos, intotdeauna aprovizionat cu o marfa a-ntaia!) care aduceau mai degraba la consistenta cu inelele de calamar, cand, tiirr, insistent mobilul. Cin' sa fie? Vodafone era...si ma anunta, prin vocea pitigaiato-mieroasa a unei don'soare (sigur mancase si ea niste mucenici moldovenesti, ca prea era unsa!) ca, vazand ei cat de mult platesc eu factura din cauza de "abonament vechi" (Connex Cent) s-au gandit sa-mi faca un pustiu de bine, oferindu-mi un abonament nou, cu minute incluse...Probabil se astepta sa-i sarut si mana, vazand atata preocupare pentru un biet client vechi (sau fidel?!) ca mine. In loc de asta, am luat-o la trei pazeste si i-am replicat ca, daca nu suna ea, oricum sunam eu, caci m-am saturat sa le bag atatia bani in buzunar lunar si, drept rasplata, sa fiu hartuita cu telefoane de amenintare ori de cate ori intarzii cu plata facturii cateva zile. Pe scurt, i-am devoalat intentia mea de a renunta la serviciile Vodafone, iar dialogul a continuat in aceasta nota a bunei intelegeri si armonii depline intre operator si client, ramanand ca eu sa rumeg noua oferta de nerefuzat, adica cea clasica, probabil, cu 1200 minute + sms in Vodafone + 150 minute + sms nationale, pe 1 an sau 2, totul la doar 47 RON pe luna (TVA inclus). Mai ramane sa obtin acordul lui Ursi (caci abonamentul e pe numele lui) si treaba-i ca si rezolvata... In concluzie, ma intreb oare cati ne mai iau de prosti in tara asta? De cate rafuieli cu instalatori, electricieni, bancheri, asiguratori, geamgii, si alte specimene din alte institutii trebuie sa mai am parte pana sa ma bucur si eu de niste servicii decente, corecte si prompte? P.S. Intre timp, ne-am luat un SONY HD (nu va zic diagonala, ca muriti de ciuda!) Lumina ochilor lui Ursi care, periodic, il stergea, il peria, il mangaia, il pipaia (asemeni lui Nichita cu lunganul plop poreclit "Gica", bine crescut in fata balconului sau), obsedat fiind sa nu-i moara vreun pixel...si cand colo, la nici 3 luni de la achizitionare, a descoperit TREI PIXELI MORTI! Morala: mai bine ne luam SAMSUNG...

martie 07, 2012

Ca sa nu zic ca n-am blog...

Tocmai mi s-a atras atentia ca n-am mai scris de mult pe blog...devenit intre timp anuar!

Motivele sunt diverse: lipsa timpului, lipsa computerului, lipsa chefului, lipsa inspiratiei...ca de subiecte nu ma pot plange. Am calatorit la fel de mult, am trait intamplari minunate si tragice, le-as spune fapte de viata, am coborat din inaltul cerului pe marginea prapastiei, m-am imbogatit si maturizat cu fiecare zi in care soarele a rasarit.

Acum e liniste in sufletul meu, si nu stiu daca e linistea resemnarii, linistea necesara pentru a-mi trage sufletul sau linistea dinaintea furtunii. Am constientizat care e drumul pe care trebuie sa merg, mai ramane sa gasesc scurtatura spre el, caci m-am cam abatut, am ratacit mult si nu intotdeauna cu folos.

Si pentru ca e prima postare pe anul acesta si vine imediat dupa ziua mea - o zi memorabila din multe privinte - as vrea sa le transmit prietenilor mei multumiri pentru ca mi-au fost alaturi si m-au "suportat" in toti acesti ani, iar dusmanilor pentru ca mi-au netezit calea spre mantuire...(aici vor cadea pe ganduri cei vizati, care imi urmaresc cu mult interes postarile!)

Anul acesta e special, asa ca veti mai auzi de mine! (unde mai pui ca planeta Neptun, guvernatoarea zodiei Pestilor, de curand sosita in zodia de domiciliu, va zabovi aici pana in 2025 - fenomen rar, care are loc o data la 160 de ani...)