Orasul bufnitei - Dora Petrila

Este cadoul de ziua mea de la Ursi, o carte pe care am citit-o pe nerasuflate, cum nu mi s-a mai intamplat din adolescenta, de la "Ciresarii"...

Am ascultat-o pe autoare povestindu-si viata intr-un interviu televizat. Atunci nu stiam nimic despre ea. Am aflat ca este un reputat medic anestezist si a publicat deja o gramada de carti pe teme medicale si nu numai. Povestea frumos si parea ca isi traise viata la intensitate maxima, asa cum putini dintre noi reusim...

Mi-am dorit sa citesc cartea proaspat lansata si...surpriza a fost maxima cand am primit-o, impreuna cu o dedicatie emotionanta, chiar de ziua mea.

O recomand tuturor: nu e o simpla incursiune in viata unei profesioniste desavarsite, dedicate meseriei si pacientilor, ci contine adevarate pagini de istorie contemporana, relatata atat de natural si convingator, incat si daca nu ai trait timpurile acelea, ti le imaginezi cu usurinta.

Ma intrebam care va fi finalul, caci ritmul a fost alert, cu un suspans sustinut, ca de carte politista, si oprirea nu putea fi decat brusca. Din contra, finalul e perfect, o delicata declaratie de dragoste pentru toti prietenii autoarei, mari si mici, care au pus umarul, de-a lungul timpului, la devenirea ei...

Felicitari, Dora, Doralina, doamna de poveste a medicinei romanesti!

"S-au cunoscut deja! Vom avea un nepotel..."

Pentru armonie in familie! E reclama la Giusto, care ma distreaza de fiecare data asa cum Armaghedon ma face sa plang de fiecare data cand moare Bruce Willis... Ieri, de ziua femeii, o prietena m-a invitat in oras si m-a anuntat ca a depus actele pentru divort. Vestea m-a surprins, dar nu m-a socat, pentru ca stiam de tensiunile din cuplu, la unele asistasem personal, fara voia noastra, dar asta nu m-a oprit sa nu ma intreb: de ce sunt tot mai multe divorturi? Intre oameni care s-au casatorit din dragoste, au facut copii si apoi au ajuns in impas. Sigur, subiectul s-a tot dezbatut, nu m-apuc eu acum sa inventez apa calda...insa ma intreb ce i-a apucat pe toti prietenii mei, inclusiv pe noi? Am ajuns un popor de nevrotici, de psihotici, de anxiosi? Ne innebuneste serviciul, ok, transportul, ok, locuinta prea mica, ok - toate astea se pot schimba, dar ne innebunim si unii pe altii mai nou si atunci facem schimb? Oare nu divortam prea usor? Oare nu ne casatorim prea repede? Ne cunoastem vreodata cu adevarat? Ne schimbam preferintele in timp? "Ne ingaduim" prea putin unii pe altii? Am incercat sa-i spun prietenei mele ca poate copilul i-a luat pe nepregatite, adica poate mai aveau nevoie de timp sa re rodeze ei insisi. Nu mi-a dat dreptate: erau deja impreuna de 2 ani, cat sa mai astepte? Parerea mea personala e ca oamenii n-ar trebui sa se casatoreasca inainte de 30 de ani, pentru ca personalitatea e inca in formare. Eu, de pilda, am simtit ca m-am schimbat radical dupa 30 de ani, am devenit cu totul alta persoana. Bine, si cum ramane cu copiii? Eu nu sunt cea mai avizata sa dau sfaturi, dar daca un cuplu nu e sudat cand apare copilul, casnicia fie se va duce de rapa, fie unul din ei (de obicei femeia) va duce tot greul si va rabda pana la adanci batraneti sau pana cresc copiii mari...N.B.Sudat nu inseamna sa fie impreuna de mult timp, ci sa impartaseasca valori si pasiuni comune, nu doar o atractie fatala.
 Imi vine in minte o imagine cu doi batranei plimbandu-se mana in mana pe aleile Cismigiului. E o amintire sau e doar in imaginatia mea?

Mucenici cu gust de Vodafone

Nici bine nu ingurgitasem primii mucenici (pomenindu-l pe Petrica, buticarul de jos, intotdeauna aprovizionat cu o marfa a-ntaia!) care aduceau mai degraba la consistenta cu inelele de calamar, cand, tiirr, insistent mobilul. Cin' sa fie? Vodafone era...si ma anunta, prin vocea pitigaiato-mieroasa a unei don'soare (sigur mancase si ea niste mucenici moldovenesti, ca prea era unsa!) ca, vazand ei cat de mult platesc eu factura din cauza de "abonament vechi" (Connex Cent) s-au gandit sa-mi faca un pustiu de bine, oferindu-mi un abonament nou, cu minute incluse...Probabil se astepta sa-i sarut si mana, vazand atata preocupare pentru un biet client vechi (sau fidel?!) ca mine. In loc de asta, am luat-o la trei pazeste si i-am replicat ca, daca nu suna ea, oricum sunam eu, caci m-am saturat sa le bag atatia bani in buzunar lunar si, drept rasplata, sa fiu hartuita cu telefoane de amenintare ori de cate ori intarzii cu plata facturii cateva zile. Pe scurt, i-am devoalat intentia mea de a renunta la serviciile Vodafone, iar dialogul a continuat in aceasta nota a bunei intelegeri si armonii depline intre operator si client, ramanand ca eu sa rumeg noua oferta de nerefuzat, adica cea clasica, probabil, cu 1200 minute + sms in Vodafone + 150 minute + sms nationale, pe 1 an sau 2, totul la doar 47 RON pe luna (TVA inclus). Mai ramane sa obtin acordul lui Ursi (caci abonamentul e pe numele lui) si treaba-i ca si rezolvata... In concluzie, ma intreb oare cati ne mai iau de prosti in tara asta? De cate rafuieli cu instalatori, electricieni, bancheri, asiguratori, geamgii, si alte specimene din alte institutii trebuie sa mai am parte pana sa ma bucur si eu de niste servicii decente, corecte si prompte? P.S. Intre timp, ne-am luat un SONY HD (nu va zic diagonala, ca muriti de ciuda!) Lumina ochilor lui Ursi care, periodic, il stergea, il peria, il mangaia, il pipaia (asemeni lui Nichita cu lunganul plop poreclit "Gica", bine crescut in fata balconului sau), obsedat fiind sa nu-i moara vreun pixel...si cand colo, la nici 3 luni de la achizitionare, a descoperit TREI PIXELI MORTI! Morala: mai bine ne luam SAMSUNG...

Ca sa nu zic ca n-am blog...

Tocmai mi s-a atras atentia ca n-am mai scris de mult pe blog...devenit intre timp anuar!

Motivele sunt diverse: lipsa timpului, lipsa computerului, lipsa chefului, lipsa inspiratiei...ca de subiecte nu ma pot plange. Am calatorit la fel de mult, am trait intamplari minunate si tragice, le-as spune fapte de viata, am coborat din inaltul cerului pe marginea prapastiei, m-am imbogatit si maturizat cu fiecare zi in care soarele a rasarit.

Acum e liniste in sufletul meu, si nu stiu daca e linistea resemnarii, linistea necesara pentru a-mi trage sufletul sau linistea dinaintea furtunii. Am constientizat care e drumul pe care trebuie sa merg, mai ramane sa gasesc scurtatura spre el, caci m-am cam abatut, am ratacit mult si nu intotdeauna cu folos.

Si pentru ca e prima postare pe anul acesta si vine imediat dupa ziua mea - o zi memorabila din multe privinte - as vrea sa le transmit prietenilor mei multumiri pentru ca mi-au fost alaturi si m-au "suportat" in toti acesti ani, iar dusmanilor pentru ca mi-au netezit calea spre mantuire...(aici vor cadea pe ganduri cei vizati, care imi urmaresc cu mult interes postarile!)

Anul acesta e special, asa ca veti mai auzi de mine! (unde mai pui ca planeta Neptun, guvernatoarea zodiei Pestilor, de curand sosita in zodia de domiciliu, va zabovi aici pana in 2025 - fenomen rar, care are loc o data la 160 de ani...)