Hidrokinetoterapie

As avea o mare rugaminte la cei care ma citesc din intamplare sau din simpatie: poate imi recomanda cineva un bazin, in Bucuresti, unde as putea face hidrokinetoterapie, adica gimnastica acvatica pentru recuperarea genunchiului. Am observat ca genunchiul meu se simte foarte bine in cada plina cu apa calda, mai precis se indoaie mai mult decat pe uscat, in plus am citit ca e o metoda foarte eficienta de recuperare, ca sa nu mai zic ca mi se potriveste de minune, eu fiind o zodie de apa...;-)
Asadar, astept sugestii...

Zana Maseluta exista!

Azi am cunoscut-o pe Zana Maseluta in carne si oase! Credeti-ma pe cuvant, e reala!

Totul a inceput in urma cu 2 luni, cu o criza de nervi (sic!) a molarului de minte stanga sus, ca pe cel din dreapta il lichidasem acum cativa ani! Cu aceasta ocazie am putut afla, in sfarsit (nu ca mi-as fi dorit, Doamne fereste!) ce va sa zica o durere de dinti, caci eu nu prea intelegeam cum vine asta...Bine, nici acum nu-i inteleg pe cei care se infunda cu calmante in loc sa faca o vizita la stomatolog...

Ei si am dat peste o duduie, a se citi duda care s-a gasit sa-mi trateze molarul de minte desi nu era aliniat pe arcada (era iesit inspre obraz) si avea si 2 carii profunde. Am fost de acord sa-l tratam, pentru ca nu sunt adepta extractiilor: fiecare dintisor isi are rolul sau...Insa dupa cateva sedinte esuate, in care mi-a umblat pe canale dar nu a reusit sa scoata nervul, ci mai mult l-a intaratat, am intrat si eu in randul lumii si am aflat cum e sa suferi ca un caine din cauza durerilor de masele...mai mult, am ajuns si de 2 ori la Spitalul de Stomatologie de pe Pleveni, singurul deschis la orele la care ma apucau pe mine suferintele. Colac peste pupaza, a aparut si povestea cu piciorul care a intregit tabloul napastelor: imaginati-va ca eram cu piciorul in orteza cea mare (gen gips), umblam in carje si beam apa cu capul intr-o parte, sa nu deranjez bestia care salasluia, pare-se bine mersi, in masea! De mancat nici nu putea fi vorba...

Cand in sfarsit am inteles ca molarul nu era de tratat,

Dragoste la...100 de grade

N-am mai scris de mult, m-am ofticat ca nu citeste nimeni. Dar asa, suparata cum sunt, trebuie totusi  sa va impartasesc o intamplare duioasa de-a dreptul, petrecuta in...oala cu piftie!

Faceam si eu, ca tot romanul care se respecta, piftia traditionala! Nu de porc, ci de curcan, ca e mai light... am strecurat, insa, si cateva paturi de sorici ca sa nu am surprize la final cu legatul: in fond trebuie sa tremure, nu sa inoate, nu?

Nici nu banuiam ca dupa o zi intreaga de truda ma astepta o rasplata atat de frumoasa! Cand a venit vremea sa asez bucatelele in castronele am dat de o scena demna de Love story - filmul. Initial nu am inteles ce plutea in oala, ca deh, doar eu pusesem totul la fiert, cunosteam fiecare morcov si fiecare aripioara si ciocanel! Cum sa va explic, aparusera un fel de rulouri maronii cu continut portocaliu... Si, brusc, am inteles. In piftia mea se turnasera scene fierbinti, dar acum, iesite la iveala, mi s-au parut de o tandrete greu de redat in cuvinte: doi sorici mai curajosi imbratisasera doi morcovi tineri. Acum, nu stiu daca soricii erau sorice sau morcovii morcove, poate va prindeati voi daca ii pozam, insa din motive de intimitate nu mi-am permis sa ii expun lumii intregi, mai ales ca, din cate observ, nu intereseaza pe nimeni.

So, go Facebooking, my friends, forget about nonsense blogging...

Cred ca e de prisos sa mai spun ca piftia a iesit absolut delicioasa (iarta-ma, Cre!) si surprinzator de bine legata...

P.S. Cu piciorul o duc mai bine: MERG si, din cand in cand mai si conduc, insa nu pot sa il indoi prea mult, nu pot sa alerg, nu pot sa stau turceste si cobor si urc destul de greu scarile. Insa sper ca pana la vara sa pornesc din nou pe coclauri...