Tocmai am terminat de citit o carte interesanta: 'In aerul rarefiat', de Jon Krakauer, un jurnalist american care in 1996 a escaladat Everestul aparent pentru a scrie un reportaj despre ascensiunile comerciale pe acoperisul lumii, dar, in realitate, pentru a-si implini un vis din copilarie si a se elibera de o obsesie.
Este un 'must-read' pentru toti iubitorii de munte si mai ales pentru cei care urca pe munte pentru a-si testa limitele, caci lectia e dura: muntele trebuie urcat cu smerenie si cu respect, mai ales Everestul, numit de tibetani Chomolungma (in traducere, 'zeita, mama a Universului'), considerat de localnici un munte sacru.
Nu as vrea sa va dezvalui mai mult, ci doar sa va spun ca subiectul e incitant si naratiunea plina de suspans, iar cartea e plina de invataminte si pentru montaniarzi si pentru 'pantofari'...Eu am citit-o pe nerasuflate si m-am luptat cu 'concurenta domestica' pentru fiecare pagina cucerita si fiecare capitol incheiat. Ceea ce este genial la Krakauer e faptul ca reuseste sa te introduca atat de bine in atmosfera incat traiesti alaturi de ei toata aventura, la fel de intens!
In cercul nostru de montaniarzi, exista 3 mai titrati, care au ajuns pana pe Mont Blanc (4810 m), daca vreti un termen de comparatie asta ar insemna ceva mai jos de tabara de baza (5364 m) a Everestului! Cand, inainte de ascensiune, ne povesteau despre planurile lor, toti ne uitam la ei ca la Yeti, pentru ca parea ceva greu de atins fie si de catre niste pasionati de munte, dat fiind ca niciunul nu urcase la altitudini mai mari de 3000 m . Sigur ca au contat conditia lor fizica, antrenamentele la sala de catarare si exercitiile pentru deprinderea mersului cu coltarii, vointa si buna organizare, dar si norocul si poate...mana lui Dumnezeu! Totusi, au avut ceva probleme legate de aclimatizare (tuse, dureri de cap etc.) chiar si la acea altitudine...
Dupa ce am citit cartea lui Krakauer am inteles ca Everestul nu e un munte pentru toata lumea, ca iti trebuie ceva mai mult decat o gramada de bani, niste ghizi profesionisti, un organism rezistent si o vointa uriasa pentru a reusi: el, muntele, alege pe cine lasa si pe cine nu sa il 'cucereasca'. Poti sa il cunosti ca-n palma, poti sa-l fi urcat de nenumarate ori, sau poti fi la prima ascensiune, acolo sus, in aerul rarefiat, sunt sanse tot atat de mari sa mori ca si sa traiesti. Si inca un amanunt esential pentru cei care reusesc sa ajunga sus: varful e doar la jumatatea drumului...
Deci, pe cand o excursie pe 'acoperisul lumii'? Pentru cei care nu se incumeta, exista o consolare: elvetienii au construit o gara aflata la cea mai mare altitudine din Europa: Jungfraujoch (3454 m). Eu, una, cred ca ma voi multumi cu acest record!
Dupa ce am citit cartea lui Krakauer am inteles ca Everestul nu e un munte pentru toata lumea, ca iti trebuie ceva mai mult decat o gramada de bani, niste ghizi profesionisti, un organism rezistent si o vointa uriasa pentru a reusi: el, muntele, alege pe cine lasa si pe cine nu sa il 'cucereasca'. Poti sa il cunosti ca-n palma, poti sa-l fi urcat de nenumarate ori, sau poti fi la prima ascensiune, acolo sus, in aerul rarefiat, sunt sanse tot atat de mari sa mori ca si sa traiesti. Si inca un amanunt esential pentru cei care reusesc sa ajunga sus: varful e doar la jumatatea drumului...
Deci, pe cand o excursie pe 'acoperisul lumii'? Pentru cei care nu se incumeta, exista o consolare: elvetienii au construit o gara aflata la cea mai mare altitudine din Europa: Jungfraujoch (3454 m). Eu, una, cred ca ma voi multumi cu acest record!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu