Fiecare cu sensibilitatile lui. Mie mi se rupe inima cand vad cate un batran neputincios cersind pe strada, desi sunt perfect constienta ca banii primiti nu ii alina intotdeauna foamea sau setea sau nu il ajuta sa isi plateasca datoriile la intretinere...
Si totusi, continui sa fac milostenie, pentru ca in momentul respectiv nu vad in fata ochilor decat omul necajit si in nevoie, nu si minciuna, prefacatoria sau interesul ascuns din spatele mainii intinse.
Si uite-asa, aflandu-ma intr-o buna zi in Piata Romana am dat peste un biet batran ciung, care-si tara neputinta printre trecatorii pestriti, carora nu le prea pasa de nevoile lui. Privirile ni s-au intersectat si in clipa urmatoare ma scotoceam in buzunar dupa niste bani. Apoi, stand in statie si asteptand autobuzul, chiar cand regretam ca nu i-am dat mai mult, am remarcat intr-un BMW cu numar de IF, condus de un tiganos cu aer de afacerist, o figura cunoscuta: batranelul cersetor statea pe locul din dreapta, avand o cu totul alta mina, mai sigur pe el, mai absent, si, in mod sigur, deloc disperat...
M-am simtit intr-un fel...nu neaparat pacalita, desi facusem gestul din suflet, nu din formalism, dar sigur dezamagita, pentru ca, probabil, in mintea mea, il incadrasem deja intr-o poveste, iar finalul nu se prea potrivea cu ce imi imaginasem eu despre el. Nu mi-a parut rau ca mi-a fost mila de el, ba, din contra, mi-a fost si mai mila sa descopar pentru cine 'lucra', dar m-am simtit rusinata, ca si cum cineva nepoftit m-ar fi surprins in intimitatea trairilor si simtirilor mele...
Si m-am gandit, instantaneu, la celebra replica rostita de genialul Gheorghe Dinica in 'Filantropia': 'mana-ntinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana...'
Deci nu renuntati la a darui si atat. Restul nu conteaza...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu